Târg de Crăciun: „Atât iubești, cât dăruiești”

Între un tremurat de frig și un colind fredonat în grabă, dacă vă mai stă gândul și la cadouri, vă facem poftire la Librăria Bizantină în perioada 18-20 decembrie, unde pregătim un târg de Crăciun cu cele mai frumoase podoabe de sărbători și cărți alese pe sprânceană.

Avem ornamente și accesorii unicate, pictate cu migală de Beba pe sticlă sau porțelan, cărți și cărticele îmbrăcate în piele, icoane românești pe sticlă și nu numai, vin și aromate din Sfântul Munte Athos ori din crame vestite de la noi, turtă dulce pentru pofticioși mai mici sau mai mari, alături de nelipsitele cărți pentru lecturile din timpul ori de după sărbători. Friguroșii se pot bucura și de o cană ori mai multe de ceai proaspăt și aromat adus de peste mări și oceane sau o ceașcă aburindă de cafea, lucruri numai bune de savurat la taclale sau cu o carte în mână.

Și pentru că e nevoie de răgaz pentru alegerea celor mai potrivite cadouri pentru cei dragi, am prelungit și programul librăriei în weekend-ul din perioada târgului, ca să fie timp suficient și pentru cei cu care timpul liber nu se arată prietenos. Astfel, ne găsiți la librărie atât sâmbătă, cât și duminică, de la ora 10:00, până la ora 20:00.

Cine nu-i gata, îl luăm cu lopata!

Verbs describe us
0

Leave a Reply