De ce ne îndopăm copiii? după Natură moartă cu nepot obez la Odeon

Nu pot începe acest articol fără o observație de interes general – Doamna Rodica Mandache are 6 spectacole în săptămâna aceasta, pe care eu le-am văzut și la care voi reveni cu toată căldura și bucuria: cel de azi, 2 decembrie, de la Odeon, Natură moartă cu nepot obez, Omul cel bun din Seciuan (unde are un dublu rol) -3, 4 dec la Bulandra, Trei generații – 5 dec la Odeon , iar duminică, 6 decembrie doamna Rodica Mandache are 2 spectacole – Marea iubire a lui Sebastian la Godot Cafe-teatru și Un tramvai numit dorință la Odeon. O dovadă extraordinară că forța de muncă și dragostea față de o meserie care începe de la 0 cu fiecare spectacol (pentru că unii oameni din public te văd pentru prima dată) nu dispar, ba chiar biruiesc orice. Voi când ați biruit cu dragoste și pasiune și tot ce e bun (pe lume) ultima dată? A-ți îndopa cu mâncare pe copii în loc să faci activități constructive cu ei este un mod eronat al adulților de a scăpa de o grijă. Să îndopi un copil cu mâncare înseamnă să-i pui în cârcă o dependență pe viață. Obezitatea se transmite pe cale genetică, dar de cele mai multe ori este provocată de către alimentația greșită din fragedă pruncie. Oricum aproape nici un aliment nu mai este 100% natural, de aceea este bine să avem grijă ce mâncăm. A avea grijă la ce mănânci se traduce prin a duce un stil sănătos de viață, și nu a ține cură de slăbire. Chiar dacă sunt gustoase alimentele cu aditivi ele ne fac rău pe termen lung, împiedicând buna funcționarea a organismului nostru. Am întâlnit copii slabi cu un colesterol mărit din cauza proastei alimentații. Nu ai de unde să știi ce să mănânci și cum să mănânci când ești mic, dar poți fi ajutat să înțelegi ce mâncare îți face bine și care îți face rău. Nimănui nu vrea să-i fie rău.

Acestea sunt gândurile mele imediate după spectacolul Natură moartă cu nepot obez, piesa scrisă de Ion Sapdaru, și regizată de Eugen Făt la Teatrul Odeon.
Cred că fiecare dintre cei prezenți în sală s-au regăsit în povestea spectacolului adusă la viață atât de bine de către actori, de parcă nu ar fi jucat spectacolul acesta din anul 2010. Asta este cel mai special, pentru mine, la un spectacol – când tu, spectator, nu simți că peste el trec anii. Când auzi la apariția Nicoletei Lefter în fustă scurtă – OooOOooOO sau reacțiile la apariția lui Pavel Bartoș în costumul de obez, cred că sunt bune indicii că spectatorii deja nu mai sunt spectatori, ci contribuitori direcți la întreținerea atmosferei spectacolului.Fiecare dintre cei 5 actori au jucat extraordinar… și poate cel mai important… m-au făcut să uit că i-am văzut și în alte spectacole, adică nu am făcut deloc comparație cu alte apariții scenice sau televizate. În seara aceasta spectacolul a existat datorită muncii lor și datorită publicului care a ocupat cu bucurie toată Sala Majestic a Odeonului.

Actorii lucrează cu ființa lor pentru public, nu există tehnologie care să ia locul muncii lor, și magia lor de a ne face să ne simțim la spectacole că e primul și ultimul, deși ei au în spate anii întregi de muncă, o muncă de a rupe din tine și a da celui care vrea să primească o lume întreagă și poate perspective de a privi viața și de a te raporta la ceea ce e în jur altfel. O asemenea dăruire constantă nu știu cum poate fi recompensată sau compensată prin ceva… Poate e bine să fie aplicată… Cred că e important să știe un spectacol a ajutat un om sau mai mulți, a născut gânduri pozitive în minți care tindeau să fie negative din pricina unor situații inimaginabile… Dacă nu vedem importanța teatrului în viața noastră, atunci ne putem îndopa cu deșeurile zilnice furnizate de media și de acum în colo, dar să nu ne mai întrebăm de ce la finalul zilei ne simțim ca un coș de gunoi.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți