#FIND_US – Expoziție în memoria fotografilor din Colectiv

Între 8 și 31 Decembrie 2015, Casa Filipescu Cesianu gazduiește expoziția ‪#‎find_us‬, unde vor fi prezentate peste 200 de lucrări de fotografie, mare parte dintre acestea aparținând fotografilor prezenți în seara tragediei în clubul ‪#‎Colectiv‬, această inițiativă fiind cea mai complexă expoziție pe această temă organizată până acum în România.

O parte dintre acești fotografi nu mai sunt printre noi, scopul expoziției fiind să omagieze munca lor, dar și să îi susțină pe supraviețuitori, care au nevoie de ajutor.

Intrarea va fi liberă, existând însă posibilitatea ca publicul să facă donații, sumele strânse urmând să susțină tratamentul fotografilor afectați de incendiul din Clubul Colectiv sau să ajungă la familiile acestora, greu încercate după tragicul eveniment.

#find_us este o expoziție care dorește să arate publicului viziunea fotografilor raportată la artistul care urcă pe scenă, la reacțiile acestuia și la public. Scopul principal este înțelegerea complexității și pasiunii care există în spatele obiectivului foto.

#find_us: Expoziție foto dedicată fotografilor afectați de tragedia din clubul Colectiv

Fotografii din Colectiv erau parte a unui grup unit, aceștia participând împreună atât la majoritatea concertelor din București, cât și la concertele de anvergură din țară și nu numai (Roger Waters, Robbie Williams, André Rieu, AC DC, Bon Jovi, Rockstadt Extreme Fest, ArtMania, Electric Castle, Hellfest (Franța) sunt doar câteva exemple). Erau legați atât de afinițăți profesionale, cât și de prietenie, ei fiind cei care de fiecare dată erau prezenți în fața scenei spre a surprinde cele mai bune cadre cu artiștii și cu publicul. Aproape toate fotografiile de concert aflate în diversele galerii foto online sunt rezultatul muncii acestor fotografi.

Verbs describe us
0

Leave a Reply