Oferă o carte unui copil de la sat

Fiecare copil își merită dreptul la educație! Nu există librării la sate și de aceea pe lângă strângerile tradiționale de alimente, haine și jucării, m-am gândit ca împreună să le oferim și cărți de povești, bucuria copilăriei. Am făcut în acest sens și o ofertă – din 3 cărți cumpărate, una se duce către un copil, dar unii doritori să ajute mi-au zis că vor să trimită toate cărțile comandate copiilor. Se poate și acest lucru. Așadar, pentru copii de la sate, în cadourile de Crăciun se va afla și o carte, datorită ție, dragă iubitor de frumos și bine!

Comandă acum de aici cărticele de basme și legende pentru unul dintre cei 500 de copii din comunele Tătaru, Murgeni și Ocnele Mari.

Când suntem copii, indiferent unde ne-am afla, basmele și legendele sunt printre cei mai buni prieteni ai noștri, dacă ajungem să cunoaștem prin bunăvoința adulților. În mediul rural românesc, basmele și legendele sunt înlocuite de muncile gospodăriei, iar seara copiii așteaptă cu nerăbdare o poveste, alta decât cele pe care le tot spune bunicuța. Haideți să-i ajutăm pe copilașii de la sate să aibă parte de povești noi care să-i ajute să viseze și să le prelungim copilăria. Prin achiziționarea online a 3 cărți (8, 70 lei cartea) de la Editura Rosetti, un copil primește o carte de Crăciun, care îi va fi cel mai bun prieten pe tot parcursul anului. Un gest minim pentru un efect maxim. Dacă dorești să cumperi cărțile în întregime pentru copilași, poți face acest lucru prin menționarea opțiunii tale la efectuarea comenzii. 

Verbs describe us
0

One thought on “Oferă o carte unui copil de la sat

Scrie ce simți