Supraviețuitoare a atentatelor de la Paris: Cred că această lume va fi mai bună și că acest lucru nu va mai fi permis să se întâmple vreodată.

Isobel Bowdery, absolventă a Universității din Cape Town, Africa de Sud, care a participat la concertul Eagles of Death Methal de la Bataclan în Paris, a împărtășit pe facebook prin ce a trecut ea alături de sute de oameni în noaptea lui 13 noiembrie 2015.

“Nu te gândești că ți s-ar putea întâmpla tocmai ție. Era doar o seară de vineri la un concert de rock. Atmosfera era atât de veselă și toată lumea dansa și cânta, iar când niște bărbați au apărut la intrarea în sală și au început să tragă cu armele, am crezut prostește că făcea parte din spectacol.
Nu a fost doar un atac terorist, a fost un masacru. Zeci de oameni au fost împușcați chiar în fața mea. Râuri de sânge inundau podeaua. Urlete ale bărbaților în toată firea care își țineau în brațe corpurile neînsuflețite ale iubitelor lor au străpuns mica locație. Destine prăbușite, familii cu inimile frânte. Într-o clipită.
În stare de șoc și singură, m-am prefăcut moartă pentru mai mult de o oră, zăcând printre oameni care îi vedea pe cei apropiați fără suflare. Mi-am ținut respirația, încercam să nu mă mișc, să nu plâng – să nu arăt acelor bărbați (teroriști) frica pe care o vroiau să o vadă. Am fost incredibil de norocoasă să scap. Dar mulți nu au scăpat. Oamenii care se aflau acolo pentru exact același motiv ca mine – să se distreze într-o seară de vineri – nu aveau nici o vină.
Lumea e crudă. Astfel de acțiuni sunt menite să evidențieze degradarea umană, iar imaginile acelor bărbați (teroriști) înconjurându-ne ca vulturii mă vor  bântui pentru tot restul vieții mele. Felul în care țintele lor meticuloase au omorât spectatorii în picioare, fără vreo considerație pentru viața umană. Eu eram în mijlocul lor. Nu părea real. Mă așteptam în orice moment ca oricine să spună că a fost doar un coșmar.
Dat fiind că sunt o supraviețuitoare a acestei orori mă determină să-mi prețuiesc eroii: de la bărbatul care m-a apărat cu prețul vieții sale și mi-a acoperit creierul în timp ce eu scânceam de frică, către cuplul ale cărui ultime cuvinte de dragoste mi-au întărit credința față de binele din lume, către polițiștii care au reușit să salveze sute de oameni, către străinii care m-au luat de pe stradă și m-au liniștit timp de 45 de minute. Eram sigură că băiatul pe care îl iubeam murise. Apoi bărbatul rănit, despre care credeam că e el e Amaury și apoi mi-am dat seama că nu era, m-a liniștit deși el însuși era singur și speriat. Femeia care i-a lăsat să intre în casa ei pe supraviețuitori. Prietenul care mi-a oferit adăpost și s-a dus să-mi ia haine noi ca să nu trebuiască să mai port maioul acesta pătat de sânge. Toți cei care mi-ați trimis mesaje de preocupare asupra mea și de încurajare. Voi toți mă faceți să cred că această lume are potențialul de a fi mai bună, că acest lucru nu va mai fi permis să se întâmple vreodată.
Mai ales, pentru cei 80 de oameni care au fost uciși înăuntrul acelei săli, care nu au fost atât de norocoși, care nu au avut șansa de a se trezi azi și pentru toată durerea prin care prietenii și familiile lor trec. Îmi pare atât de rău. Nu există nimic care să poată remedia durerea aceasta. Mă simt privilegiată că am fost acolo la ultima lor suflare. Și crezând cu ardoare că voi muri și eu, vă făgăduiesc că ultimele lor cuvinte nu au fost despre bestiile care au făcut toate astea. Se gândeau la oamenii pe care îi iubeau.
Cum zăceam în sângele străinilor așteptând un glonte care să-mi pună capăt celor 22 de ani, mi-am imaginat fiecare chip pe care l-am iubit vreodată și am soptit Te iubesc, iar și iar, gândindu-mă la punctele cheie din viața mea. Mi-am dorit ca fiecare om pe care îl iubeam să știe cât de mult îl iubeam, și să știe că oricine mi s-ar fi întâmplat, să continue să creadă în binele din oameni. Să nu îi lase pe acei bărbați (teroriști) să câștige.
Noaptea trecută viețile a multor oameni au fost schimbate  pentru totdeauna și depinde de noi să facem bine oamenilor. Să trăim vieți la care visau victimele nevinovate ale acestei tragedii, vise, pe care acum din nefericire nu le mai pot îndeplini. Nu veți fi uitați niciodată. “

Verbs describe us
0

Leave a Reply