Oamenii care fac lucrurile să se întâmple pentru noi

De obicei, timpul în care eu nu trebuie să fac nimic și trebuie să stau să ascult mă obosește mai tare decât acela în care eu lucrez. Am observat acest lucru din anii școlii de când trebuia să fiu atentă la ceea ce eu nu vroiam să fiu atentă, pentru că simțeam că informațiile livrate de profesor nu-mi foloseau. Cât de mult mă înșelam. Orice îți pare nefolositor în prezent, cu siguranță îți va folosi la un moment dat în viitorul apropiat sau îndepărtat. Trebuie să extragem ceea ce ne trebuie nouă din tot ceea ce ne este oferit de către oameni. Să păstrăm în interiorul nostru doar ceea ce ne e util din exterior, pentru a putea la rândul nostru să fim inspirați și motivați de succesele vizibile și palpabile pe care le observăm în jurul nostru.

Cred că nu sunt mai fericită vreodată ca în momentele în care aud că se petrece un eveniment dedicat întâlnirii dintre oameni din diferite domenii care au ceva în comun – pasiunea pentru artă, fie ea pentru film, pentru teatru, pentru muzică. De aceea am fost tare încântată să-mi petrec întreaga după-amiază de  joi și începutul serii la Hanul Gabroveni la conferința – Arta îmbrățișează brandurile, organizată de Konzept Consulting. Iată ce informații prețioase pentru dezvoltarea mea personală mi-am notat eu de la invitații al căror mesaj a aterizat direct în inima mea și m-a făcut să visez către posibilizarea imposibilului.

Constantin Chiriac (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu): Un festival trebuie să semene cu comunitatea care l-a născut. Lucrurile bune trebuie făcute și adaptate pe ceea ce înseamnă fiecare comunitate. Tot ce am construit la Sibiu de-a lungul timpului am construit dintr-o nevoie care a stârnit o viață.
Chris Simion (Festivalul Internațional de Teatru Independent Undercloud): Am avut norocul să întâlnesc oameni care să creadă în nebunia mea. Ce ne-am propus an de an, nu a fost să creștem în cantitate, să avem un număr mare de spectacole, ci să încercăm să creștem în calitate, să descoperim spectacole care să ne susțină tema festivalului.
Paula Hotea (TIFF, Cluj): Festivalul nostru are și o componentă educațională și o componentă civică – de readucere a cinematografelor în viața comunității. Dintr-un studiu, 30% din publicul nostru îl constituie studenții, ceea ce cred că este foarte bine pentru că ne dorim să creștem un public pe care să îl fidelizăm. Apoi urmează comunitatea de IT din Cluj.
Andrei Lupșa (Electric Castle): Tot ce oferim prin festival trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Așa cred că am creat o comunitate, e un cuvânt pe care îmi place foarte mult să-l folosesc. Cred că e cel mai important pentru un eveniment din zona culturală să își creeze o comunitate proprie, iar acest lucru se întâmplă doar prin păstrarea calității superioare.

Verbs describe us
0

Leave a Reply