Via, vinul şi beţia la români – O nouă conferinţă la Palatul Suţu !

Originea divină a viţei-de-vie face ca, în toată lumea creştină, vinul să se plaseze pe un loc privilegiat în alimentaţia majorităţii popoarelor. La români acest loc este consolidat pe de o parte, de prezenţa vinului în toate momentele ritual-ceremoniale esenţiale, iar pe de alta, de credinţe, legende şi colinde care dezvoltă teme şi motive apocrife.

În schimb, conform aceloraşi tradiţii orale, inventarea băuturilor distilate este atribuită diavolului întrucât alterează fiinţa umană.

Cu toate acestea nu consumul băuturilor ci excesul sunt condamnabile şi sancţionate, de aceea exemplele pe care le analizăm au implicaţii morale şi etice chiar dacă oscilează între discursul

grav, solemn şi cel comic sau satiric.

Conferința va fi susținută de Narcisa Știucă, și va avea loc joi, 29 octombrie, la orele 19:00.

Narcisa Știucă este conferențiar la Departamentul de Studii culturale din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, autoare a unor lucrări dedicate sărbătorilor și riturilor de trecere, precum și de istorie orală, toate bazate pe cercetări realizate în zone cu vocație de conservare a tradițiilor sau în ținuturi multietnice și multiconfesionale.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți