Desculț în parc cu zâmbetul în ochi și suflet indiferent de anotimp

Bucuria mea de a vedea spectacole de teatru este de neoprit și e la fel de nouă pe când era acum 20 de ani, când am văzut prima variantă a spectacolului Desculț în parc. Cred în energia benefică a unei comedii, cred că teatrul făcut bine poate schimba lumi, cred că nu avem nevoie de prejudecăți atunci când mergem să vedem un spectacol. Orice sentiment negativ e bine să-l lăsăm la garderobă și așa putem primi darul pe care oamenii de teatru ni l-au pregătit special pentru noi – împrospătarea emoției. Marea încercare a teatrului este că de fiecare dată pornește de la zero, chiar și pentru cei care știu spectacolul. Teatrul este un fenomen viu și nu poți spune despre o reprezentație că seamănă cu cealaltă, cum nu poți demonta munca unor oameni de 3 ore prin simplul fapt că nu a fost pe placul tău.

Am văzut super-comedia Desculț în parc pentru a treia oară într-un spațiu nou anul acesta, reprezentații despre care am scris aici și aici, iar acum voi împărtăși câteva gânduri despre reprezentația de la Teatrul Mic. Având spectacole pe care le-am văzut de cel puțin 7 ori într-o stagiune, aș vrea să lămuresc un aspect esențial care mă determină să revin la un anumit spectacol, și anume, calitatea emoției desprinsă din prestația artistică. 
Diana Cavallioti este o explozie de energie multicoloră, o apariție senzațională, atât de tânără și puternică, iar datorită calităților sale rolul crește și se îmbunătățește. Dacă ar fi să dau un subtitlu spectacolului ar fi Viața nebună din garsoniera lui Corie. Energia unei tinere proaspăt căsătorite e atât de mare încât generează situații la tot pasul și tot restul personajelor gravitează în jurul său. Nimeni și nimic nu stă în calea unei tinere proaspăt căsătorite și îndrăgostite, care nu se rezumă la propria fericire, ba chiar sare în ajutorul rezolvării problemelor celorlalți – dorește să o vindece pe mama sa de singurătate în cel mai inedit mod cu putință. Nu dă un anunț la matrimoniale, nici nu organizează un casting al pretendenților, ci îi aranjează un blind date. Dacă soțul este prea obosit de dosarele de la tribunal, ea îl delectează cu un dans cambodgian autentic.
Personajul masculin care îi poate fi oglindă, nu este cum poate ar fi fost normal, soțul său, ci chiar vecinul asemenea unui Robin Hood ieșit la pensie, care încă exersează arta seducției și a împrumutului cu înapoiere tardivă. Răzvan Vasilescu este pur și simplu cuceritor prin dezinvoltura cu care îl constuiește pe Victor Velasco, Barbă Albastră, vecinul care vine pe fereastră ca zburătorul din povești. E pasionat de arta culinară și doamne, ceea ce îl face un posibil inamic al soțului.
Soțul (Ștefan Bănică) și mama-soacră (Ileana Cernat) fac echipă bună, pe scenă, prin calmul lor în tratarea problemelor create de Corie și Barbă Albastră. Vârsta îi diferențiază pe cei doi, în rest amândoi se complac într-o rutină zilnică și par că au ajuns la o sațietate și un confort tulburător și distrugător. Paul nu vede altceva în afară de munca la tribunal și tot ce se află în afara sa vine ca un fel de abatere și consumator de timp. Pe mama-soacră o interesează viața tinerilor căsătoriți, și mai ales percepția lui Paul față de alegerile pe care le face Corie în căsnicia lor. Îi dă chiar și un sfat lui Corie când se află într-un impas conjugal – Fă-l să se simtă Napoleon!

Verbs describe us
0

Leave a Reply