Cu cât ne vom aduce aminte de trecut, cu atât vom regăsi prezentul

Conservarea memoriei culturale pentru generațiile ce vor veni și amintirea constantă a valorilor din teatrul românesc prin fotografii, interviuri, fragmente video le consider o necesitate pentru a combate invazia de nonvalori pe care o instalează în mintea noastră fără voia noastră în zilele acestea. Dintotdeauna mi-am dorit să trăiesc în vremurile pe care nu le-am apucat și mi-am dorit să aflu cât mai multe despre lumi fermecate care ușor-ușor dispar pentru că nimeni nu mai e fermecat de nimic în ziua de azi. Am uneori această senzație furnicătoare și tristă că nu ne mai uimește nimeni și nimic și că trăim într-un fals comfort și o absolută minciună, acceptând să fim otrăviți de ceea ce ne oferă media. Ar trebui să nu așteptăm să ne o ofere media, ci să ne alegem noi singuri pe cine apreciem și pe cine să urmăm, iar acest lucru este posibil doar dacă ne interesăm ca atare. Pornim într-o cercetare pentru a afla mai multe despre valorile culturale de importanță istorică. Și unde ne oprim? Chiar la teatru! Într-o frumoasă zi tomnatică în care soarele te pieptăna cu razele sale blajine, am avut bucuria de a participa la vernisajul expoziției de fotografie dedicată actorilor Amza Pellea și Ștefan Iordache. Directoarea Festivalului Național de Teatru ne-a mărturisit că ideea s-a născut în cadrul Festivalului de la Caracal, care a și avut 2 ediții dedicate pe rând lui Ștefan Iordache (anul 2011) și Amza Pellea (anul 2015). Expoziția dedicată celor doi mari actori  poate fi admirată pe toată durata F.N.T-ului în foaierul Sălii Media a Teatrului Național București. 

Marina Constantinescu: Amza Pellea și Ștefan Iordache rămân în istoria teatrului românesc și în memoria noastră și noi trebuie să vorbim până la capătul nostru, al fiecăruia dintre noi despre ce înseamnă cultura și valoarea și adevărul spiritual românesc autentic și consistent. Aș vrea să parcurgeți aceste expoziții și ca pe un document, o formă de recuperare.
Oana Pellea: Eu nu pot vorbi despre tatăl meu ca un mare artist, cum într-adevăr a fost, ci pot să vă spun două cuvinte despre ceea ce eu am apreciat și apreciez și acum despre acest geniu pe care îl avea Amza de a fi om, de a fi bun, de a fi luminos, de a fi generos, de a fi optimist, de a fi cald. În opinia mea, calitatea lui excepțională de artist nu s-ar fi manifestat, dacă nu ar fi fost un om adevărat.
Irina Iordache: Amza și Ștefan au fost foarte buni prieteni până în ultima clipă. Ștefan era un om de o modestie extraordinară, chiar timid. Nu-i plăcea să iasă în față, să se afișeze. Îi plăcea să rămână undeva în umbră și poate din umbra respectivă să-și savureze succesul și să vadă admirația oamenilor care îl înconjurau cu multă dragoste.
Ilinca Tomoroveanu: Până la urmă, sigur, din noi toți vor rămâne niște fotografii, dar faptul că ați inclus această expoziție în programul festivalului este foarte emoționant. I-am iubit, i-am prețuit, ne lipsesc și n-o să-i uităm niciodată.
Emil Boroghină: Pe domnul Amza Pellea l-am cunoscut în 1958 în centrul Craiovei stând de vorbă cu domnul Dinu Cernescu, domnia sa venea de la o repetiție cu Vlad Mugur, de la Hamlet, unde îl juca pe Horațiu. Cu Ștefan Iordache am fost coleg la Institutul de Teatru, ne-am cunoscut pe 17 septembrie 1959, și ne leagă în principal momentul studenției, momentul anului IV, când el juca în Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită.

Verbs describe us
0

Leave a Reply