Călătorim spre Barcelona prin Quimera

„Doar Dumnezeu și dragostea dintâi au dreptul să trișeze.” (Paul Țanicui)

Într-o seară ploioasă de octombrie am avut norocul de a mă afla la lansarea romanului Quimera de Paul Țanicui, eveniment în cadrul căruia au luat cuvântul:  autorul, Mihai Iacob, Mircea Florian, Radu Paraschivescu. La finalul lansării actorul Bogdan Dumitrache a citit un fragment din roman. Ineditul acestei lansări și o bucurie personală a constat în faptul că fiecare dintre cei care au vorbit au fost desenați și pictați în timp real  de artiștii vizuali Sorin Nicolae și Vlad Chircă. Mi s-a părut o idee nemaipomenită să văd viteza de realizare a unui portret atât de minuțios făcut și atât de expresiv. Mie îmi ia zile întregi să fac un portret, pentru că țin neapărat să văd de mai multe ori persoana (prin mijloacele la îndemână)  pentru a stabili o legătură între chipul desenat și fotografia sa. 
Radu Paraschivescu: Mă bucur că ați învins lupta cu ploaia. Lansăm Quimera scrisă de Paul Țanicui. Cartea asta mi s-a părut bună din mai multe puncte de vedere: în primul rând efectul puternic pe care l-a avut de la primul paragraf, în al doilea rând impresia de dezinvoltură, în al treilea rând felul cum taie secvențele – se vede aici omul care face scenariul, se vede aici omul care face regie. Se vede și omul care a intrat în contact cu somități și va intra în continuare, dar asta este de planul doi, importantă e relația lui cu cuvântul. Spre deosebire de scriitorul clasicizat, scriitorul de portret robot, care are grijă ca fraza lui să fie suficient de lungă ca să atragă și suficient de scurtă ca să nu plictisească, aici la Paul am văzut o grijă pentru sonoritate. Eu nu cred în coincidențe, dar în timp ce citeam mi-a venit în minte o bucată de vers – Dacă aș fi un brad cu aripi, și după aceea am văzut afișul cu numele lui Mircea Florian.
Mircea Florian: E o carte care se împlântă bine în om, curge și e fluidă, și e foarte plăcută. Quimera este o carte bine presărată cu nenumărate chestii la subsol, de care nu ai cum să fugi, pentru că autorul nu le-a pus la sfârșitul cărții. Cartea te aduce într-o lume mai ortogonală, care e cea a științei – sunt citate, sunt date foarte exacte, cu ani, cu etimoogii. În același timp toate acestea se îmbină cu știința lui în ale muzicii, ale vizualului, ale lingvisticii, ale poeticii. Cartea ne poartă de pe o parte pe alta a oceanului prin locuri nemaivăzute, face de fapt, ceea ce eu cred că ar trebui să facă volumele de antropologie și etnografie, ba chiar de etno-muzicologie. În carte apar extrem de multe conotații muzicale. Cartea începe cu muzica și se termină cu să-ți cânt.
Mihai Iacob: Ceea ce este special cu adevărat la Paul este că el recreează diverse formule filmice sau literare cumva dinăuntru, nu mimetic. Senzația pe care ți-o dă cartea aceasta este că a fost scrisă la Barcelona. Paul are o intuiție a Barcelonei. Autorul ne introduce în cultura catalană la un moment dat prin regim semantic al unei comparații. Spune, de exemplu, că: Rachiul alunecă precum uleiul de măsline pe frunza de salată. Catalanii divinizează uleiul de măsline, mirodeniile.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți