Muzica lăutarilor care l-au inspirat pe George Enescu, acum la Sala Radio!

George Enescu spunea în urmă cu mai bine de un secol : „Lor, țiganilor, să le mulțumim că 

ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o,

au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe

lume: muzica.” (George Enescu)

Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă

de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii, dovadă stând faptul că se regăsesc în manuscrisele

sale, se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie (19.00), într-un concert inedit care aduce

pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi

ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

Sub titlul “George Enescu şi lăutarii dinastici bucureşteni” seara va începe cu melodii

celebre cântate în stil tradiţional de Orchestra de Muzică Populară Radio printre ele: „Am ibovnică-n

Mizil”, „Sârba scrobiţilor”, „Hora Florica” „Ciocârlia”. Solist va fi ALEXANDRU MICA, cel care s-a

dedicat cercetării şi valorificării, în calitate de interpret vocal, al tezaurului folcloric românesc din

Muntenia ultimelor cinci veacuri, repunând în circulaţia vie, folclorică, la nivel naţional, un număr de

622 de cântece populare antologice selecţionate cu migală.

În cea de-a doua parte, Orchestra de Cameră Radio va interpreta cunoscute lucrări mai des

auzite pe scenele de muzică clasică, compuse pornind de la teme tradiţionale româneşti: G.Dinicu:

„Hora mărţişorului”, „Sârba-n căruţă”, „Hora staccato”, din caietele Gh. A Dinicu: „Hora lui Dobrică”,

manuscrisul George Enescu – Cristache Ciolac: „Hora morii” și altele. Solişti vor fi tânăra violonistă

SIMINA CROITORU şi naistul CORNEL PANĂ, cel care va şi dirija ambele orchestre. Concertul este

prezentat de muzicologul VIOREL COSMA.

Pentru a pătrunde mai uşor în atmosfera serii, dar şi pentru o mai bună documentare, în

foaierul Sălii Radio, aripa Berthelot, va fi deschisă, în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu,

expoziţia: ”George Enescu și muzica lăutarilor români”.

Realizată de muzicologul Cristina Andrei, expoziția valorifică material documentar din colecţia

particulară a maestrului Viorel Cosma (consultant științific în relizarea proiectului), din fondurile

Muzeului Naţional George Enescu, al Bibliotecii Academiei Române şi al Uniunii Compozitorilor şi

Muzicologilor din România, reflectând parteneriatul marelui compozitor şi interpret român cu câţiva

dintre cei mai străluciţi virtuozi lăutari din vremea sa, de la formarea sa muzicală în copilărie cu

lăutarul satului, până la colaborări în formaţii de muzică de cameră şi pe podiumul de concert.

Sunt evidenţiate astfel sursele profesionale ce i-au înlesnit lui Enescu pătrunderea în

profunzimea tainelor artei populare interpretative şi accesul la un repertoriu folcloric divers, pe care l-a

valorificat genial în compoziţie şi în tehnica violonistică savantă.

„Trăind timp îndelungat în intimitatea dinastiei Dinicu (având ca partener în muzica de cameră

pe violoncelistul Dimitrie Dinicu şi pe violonistul Gheorghe A. Dinicu), dând recitaluri cu Nicolae Buică,

culegând melodii populare de la lăutarul Cristache Ciolac, afişându-se deseori cu Lică Ştefănescu, ce

cânta la tobă, în capitala Franţei şi în oraşe mici din regiuni ca Râmnicu-Sărat, Buzău ori Târgu Jiu,

toate acestea i-au permis marelui creator să cunoască perfect aceşti valoroşi parteneri artistici.”

(Viorel Cosma)

Verbs describe us
0

Scrie ce simți