Florina Gleznea: Tot timpul îmi pun întrebări și caut lucruri noi pentru spectacolele în care joc.

Datorită lui Vivi, camera mea de filmat, îi puteți vedea și auzi pe actorii de teatru și în afara spectacolelor, dacă vreți să aflați mai multe despre meseria lor sau pur și simplu dacă vă este dor de ei. Mie îmi e dor tot timpul de actori precum Florina Gleznea, merg la fiecare spectacol al său de cel puțin 3 ori și mă încântă de fiecare dată prin fiecare evoluție artistică a sa.

Un spectacol nu e ca un film pe care să-l vedem mereu, nu e ca un cântec pe care să-l ascultăm mereu, de aceea este important ca noi să alegem teatrul ori de câte ori ne dorim să vedem un spectacol sau un actor pe viu, să simțim povestea de pe scenă alături de el sau de ea sau de ei. Personal, mi se pare incredibil de solicitant pentru un actor să țină atenția publicului printr-un spectacol într-un singur personaj. Florina Gleznea are un magnetism aparte, pe care vă invit să-l descoperiți în spectacolul Cinci ore cu Mario, de Miguel Delibes, regia Mariana Cămărășan, producție unteatru, spectacolul ce va deschide Noaptea Devoratorilor de Teatru de la Clubul Țăranului, sâmbătă, 17 octombrie, ora 16:00.  Într-o zi de 17 octombrie 1920 se năstea autorul spaniol Miguel Delibes. 
Ce înseamnă pentru tine participarea la Noaptea Devoratorilor de Teatru? Tu deschizi seria de spectacole.
Florina Gleznea: Noaptea Devoratorilor de Teatru e ca o forță, spectacole după spectacole și lansări de carte, și expoziții, și concerte, și tot cadrul acesta cultural. Cred că îți atrage cumva atenția. Cred că asta constă importanța acestui eveniment – că există, că pulsează ca un bec roșu aprins. Spectacolul putea să fie la mijloc și la final, pentru mine e important ca spectacolul să fie unul bun și lumea să se bucure. Asta e important pentru mine, nu neapărat că joc în deschidere. Nu cred că l-am mai jucat de la ora 16:00, așa devreme, dar cred că o să fie bine. O să fiu în spațiu mult mai devreme, o să am timp să mă pregătesc.  
Cât de solicitant este să faci un spectacol într-un singur personaj?
Florina Gleznea:E solicitant, dar e foarte interesant tot procesul. E o bucurie să-l joci, să fii singur pe scenă și să fii responsabil de tot ce faci acolo.

Îmi povestești despre personajul tău, Carmen, din Cinci ore cu Mario?
Florina Gleznea: Cred că este un personaj care are foarte mult umor și nu are teamă de ridicol. E un personaj, care trece de la o extremă la alta. Zilele trecute vorbeam cu o prietenă și despre înmormântări și despre nunți. Nu știu cum se întâmplă, dar la un eveniment care înseamnă o pierdere, te distrezi mai tare decât la nunți sau la orice alt eveniment. Și încercam să înțeleg mecanismul. Cred că starea în care te afli atunci când pierzi pe cineva drag, te vulnerabilizează și cumva orice element inadecvat, orice întâmplare, care n-ar fi trebuit să se întâmple la o înmormântare, devine ca o gură de aer pentru tine, ca o defulare în acel moment. Cred că momentele de genul acesta te fac cumva să fii autentic, te aduc la un inițial, la un primar.

Avem și o anume sobrietate noi în astfel de momente.
Florina Gleznea: Oamenii se raportează la astfel de evenimente, cum e și firesc, destul de serios și destul de sobru, dar cred că tocmai extrema asta are ceva ridicol. Cred că are legătură și cu inadecvarea despre care vorbeam mai devreme. În Cinci ore cu Mario nu vedem înmormântarea, vedem priveghiul, luăm parte la dialogul lui Carmen cu Mario.
Cum a fost procesul de creație al spectacolului?
Florina Gleznea: Superb. Lucrul cu Mariana Cămărășan este ideal. Cinci ore cu Mario este al doilea proiect cu ea după Cui i-e frică de Virginia Woolf? Pentru noi e o bucurie să ne reîntâlnim. Suntem prietene foarte bune și rezonăm una la cealaltă. Fiecare repetiție a fost o bucurie, mai ales pentru că noi am făcut dramatizarea și am parcurs împreună romanul. Ne-am bucurat de fiecare lucru pe care l-am descoperit și ne-a fost foarte greu să renunțăm la multe fragmente din text.

De ce ai tu nevoie de la regizor?
Florina Gleznea: Am nevoie de înțelegere și să lucreze cu materialul, cu ce îi este dat. Fără să vreau, Mariana Cămărășan m-a influențat în relația cu viitorii regizor, și anume că, eu și regizorul trebuie să construim împreună. Cred că de asta am nevoie de la regizor, ca împreună să naștem acel comun, acel personaj, acel spectacol. Eu am nevoie de regizor în măsura în care și el are nevoie de mine.
Poți să spui că lucrezi diferit cu regizorii bărbați față de regizorii femei?
Florina Gleznea: Nu am văzut diferența asta până acum. Am făcut spectacole și cu regizori femei și bărbați, iar toate întâlnirile mele au fost reușite. Am lucrat și cu Andreea și Andrei Grosu, între care există armonie și funcționează extraordinar  împreună și îi percep ca pe un tot.
Ce-ți dorești de la publicul tău de la Cinci ore cu Mario?
Florina Gleznea: Doar să primească povestea cu tot ce înseamnă ea, cu toate trecerile și cu toată bogăția, că au ce vedea. Eu mă raportez la primul meu impact cu romanul și-mi aduc aminte că nu mă mai săturam. Citeam, râdeam, mă impresionam și mă emoționam în același timp. El are o cursivitate și o fluiditate dată. Autorul, Miguel Delibes, este colosal.
Cum ești înainte de spectacol?
Florina Gleznea: La toate spectacolele în general am emoții, dar mai ales la Cinci ore cu Mario, pentru că sunt singură în scenă, dar abia aștept să-l joc. E o bucurie!
L-ai dus și prin țară?
Florina Gleznea: Da, a fost un spectacol destul de plimbat, iar asta a ajutat foarte mult la evoluția lui, el crescând odată cu fiecare loc în care l-am jucat.
Eu am văzut Cinci ore cu Mario la unteatru, la Clubul Țăranului, iar reprezentația de la Palatul Suțu mi-a plăcut foarte mult.
Florina Gleznea: A fost o ediție specială acolo. Țin minte că am și renunțat la decor, ne-am folosit de ce era acolo, de scara din mijloc, chiar a fost interesant.
Vrei să mai faci un one-woman-show?
Florina Gleznea:Deocamdată îl savurez pe acesta ca pe o prăjitură bună. Dar cine știe? Se poate în viitor.
Cum te încarci după un spectacol atât de solicitant?
Florina Gleznea: Dormind(râde). E o oboseală plăcută după spectacol. Îmi doresc foarte tare ca povestea lui Carmen să ajungă la public. Cu dorința aceasta arzătoare intru în scenă.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți