Expoziție la Noaptea devoratorilor de teatru: Mirela Trăistaru – “Backstage”

cap-de-primavara-artyourself-foto-lucian-muntean-35_02220936

Bucureștenii care vor participa la Noaptea Devoratorilor de Teatru de la Clubul Țăranului (17-18 octombrie) vor putea admira câteva dintre lucrările artistului vizual, Mirela Trăistaru,  lucrări ce dau titlul expoziției “Backstage”.

[…] tema e aceea a senzualităţii tinereşti, cu personaje actuale, deci fără referinţe explicite la subtextul mitologic al „Capului de primăvară”. Cîte un accesoriu cu aer mai „vechi” (o pălărioară feminină sau una masculină, cu papion) vin dinspre magazia teatrală cu decoruri şi costume, căci seria se intitulează Backstage: ni se fac – aşadar – dezvăluiri din lumea nevăzută de dincolo de spectacolul de pe scenă, artista lucrînd de astă dată cu fotografii „din culise” realizate de regizorul Radu Afrim, pe care-l şi recunoaştem la un moment dat, portretizat după un autoportret combinat cu imaginea unei tinere dezbrăcate şi care ţine ţeava unui pistol în dreptul gurii deschise, parcă nu atît a sinucidere, cît făcînd o aluzie brutal-erotică. Personajele – junele actriţe, junii actori – apar singuri sau în cupluri sau în grupuri cu compoziţii diverse, fără prejudecăţi  heterosexuale, dar mereu cu un aer de preocupare pentru aspectul propriu, pentru eleganţă şi atractivitate, ca şi faţă de cealaltă/celălalt/celelalte/ceilalţi, cu tema amoroasă cel puţin implicită. Poziţiile sînt degajate sau mai limpede-provocatoare, chiar tandre ori efectiv-erotice în cîteva secvenţe. Totul – ca exerciţiu de portretistică și ca joc improvizatoric, dovadă mărcile „metanarative” lăsate la vedere: găurile de la cotor ale carnetului de schiţe şi spirala de sîrmă care ține foile laolaltă, deci și ciclul „culiselor”, plus dungile negre care delimitează paginile ca nişte rame. De remarcat şi tehnica aparent simplă şi spontană a artistei, care creionează rapid, cu mină subţire, pe fundaluri lăsate de  obicei albe, cu parte dintre contururi trasate „din prima”, din cîte o singură linie, în rest aglomerînd nervuri care creează volume şi umbre, într-o stilistică – pe ansamblu – foarte personală, imediat recognoscibilă. Cîteva imagini poartă şi inscripţii textuale supraadăugate, ca în multe din portretele pictate ale Mirelei Trăistaru, încadraturile negre fiind aici dublate de încă o ramă în ramă, dar cu tuşă de pensulă lată, în roşu, cu trimitere – iarăși – erotică. Şi desenele sînt trasate mai gros, poate cu cărbune şi cu creioane mai moi, impresia fiind de mai mare apropiere de tablourile autoarei, mai ales de cele cu fotomodele feminine, cu care a lucrat mult şi în maniere diverse (de la pictură la costumaţii sau la pictura corporală). În sfîrşit, aş mai nota că multiplele semne autoreflexive şi succesivele „puneri în abis” ale imaginilor ca portrete după fotografii, desene de dinainte sau de după tablouri, spectacol de dincolo de spectacol ş.a.m.d. ne împing şi spre interpretarea seriei ca trimitere către încă un strat, nedezvăluit aici, către adevăratele „culise” ascunse, unde se va desfăşura narațiunea erotică “Ioan Bogdan Lefter”

Verbs describe us
0

Leave a Reply