9 seri la teatru. Maitreyi – povestea continuă

„Mama spune dacă lucrezi după apusul soarelui, te îmbolnăvești”, îi spune tânăra înțeleaptă Maitreyi lui Allan, europeanul fascinat de cultura indiană plină de tradiții și obiceiuri care se cer respectate cu orice preț.

Prețul iubirii dintre Maitreyi și Allan nu poate fi cuantificat, dar este plătit de amândoi cu vârf și îndesat. Deși vedem suferința și supunerea femeii în spectacolul regizat de Chris Simion, demnitatea și forța interioară a sufletului rănit se înalță deasupra rănilor provocate de dragostea familială. De ce oare apartenența la o cultură ar trebui să învrăjbească oamenii odată apropiați mai mult de aceasta și lucrurile nu pot rămâne fascinante și încântătoare ca la început?

Pornim într-o adevărată aventură prin casa familiei lui Maitreyi credincioasă propriilor valori, mică filosoafă și îndrăgostită de dreptate mai presus de orice. Este conștientă că face un mare păcat lăsându-l pe Allan să o iubească, dar iată că ea este cea curajoasă și nu ezită deloc în alegerile sale. Nimeni nu îi poate lua dreptul de a iubi. Când ești tânăr simți că poți face orice și chiar poți face orice fără să ții cont de consecințe. O iubire neîmplinită din cauza împotrivirii părinților îndoctrinați de tradiții este cu atât mai dureroasă, dar și mai frumoasă, pentru că nefiind consumată, iubirea are o șansă de a se împlini atât timp cât cei doi sunt în viață.

Și este absolut emoționant să o vezi pe Maitreyi trecută de vârsta adolescenței, o femeie în toată firea, parcă mai frumoasă odată cu trecerea anilor, cum ne povestește întâlnirile sale cu Allan, în așteptarea întâlnirii reale cu acesta. Oare se va întâmpla această întâlnire de peste ani? Oare timpul va curge în sfârșit în favoarea celor doi îndrăgostiți? Oare el îi va cere iertare ei pentru faptul că nu a luptat pentru dragostea lor? Doar dacă vedem spectacolul vom afla. Până atunci povestea lui Maitreyi și Allan este închisă în romanul lui Mircea Eliade și va prinde viață la următoarea reprezentație a spectacolului de teatru.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți