„Să nu plângi”, de Lydie Salvayre, confesiunea unei mame-adolescente din timpul de războiului

Într-o miercuri de septembrie la Librăria Humanitas de la Cișmigiu se lansa volumul „Să nu plângi” de Lydie Salvayre, roman câştigător al prestigiosului premiu pentru literatură Goncourt în anul 2014.  În România, Editura Humanitas Fiction este singura editură care o publică pe Lydie Salvayre, în timp ce în lume autoarea este tradusă în peste 20 de limbi străine.

Adina Dinițoiu, critic literar: Mă bucur că se poate ca o autoare să obțină Premiul Goncourt la 67 de ani cu un roman care nu vine neapărat să aducă în prim-plan niște probleme strict contemporane, socio-politice. Lydie Salvayre aduce în discuție războiul din 1936 din Spania, unde se înfruntă două tabere – naționalism de dreapta, revoluționarii socialiști și comuniști de influență marxistă la stânga. Aceste tabere devin extremiste și ucid oameni nevinovați. Acest lucru practic este de actualitate. Aceste radicalisme de stânga și de dreapta revin, nu dispar niciodată.

Luca Niculescu, jurnalist: Este o carte care mi s-a părut actuală și pentru faptul că din ea afli cum se naște răul, cum se nasc exaltările, umanitatea dispare. O mare parte din ideile de aici se potrivesc crizei pe care o trăim, în care mulți tac, în care mulți urlă, și în care găsești puține voci rezonabile care pot să facă diferența.Este o carte care te face să te gândești dacă istoria de atunci nu se va repeta acum.

Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction: Una dintre vocile principale din roman este vocea mamei. Ea în 1936 are 15 ani. Fiind afectată de alzheimer, își mai amintește doar acest an, al tinereții totale. 1936 este anul în care ea cunoaște dragostea, marea și libertatea. Pentru ea aproape că nu conta că era acel teribil război civil în momentul în care plină de exuberanță scapă de acasă și ajunge să cunoască orașul Barcelona. Orașul pentru ea era lumea.

Sebastian Reichmann, scriitor: Eu aș vrea să mă întorc la structura romanului și la această lipsă aparentă a prezenței naratoarei. Ea pare să nu se implice direct, pare tot timpul că păstrează o distanță obiectivă, foarte rar apare prin mici notații.  M-am întrebat oare de ce face chestia asta: e o căutare formală, experimentală sau e ceva mai profund? După ce am citit și în franceză și în română romanul, trebuie să spun că ea este cineva care vorbește despre o altă dimensiune, care nu este vizibilă la prima vedere, și anume de dimensiunea spirituală.

Mihaela Dedeoglu: Dacă veți citi această carte veți găsi în ea o voce interioară. Eu am simțit nevoia să citesc cu voce tare fragmente din carte. Vocea lui Lydie Salveyre din carte e tandră, intimă, e o voce de confesiune, iar această carte este în mare parte confesiunea mamei ei. Dincolo de această latură istorică veți găsi multe momente extrem de amuzante și datorită acestei limbi franiol, care este foarte importantă pentru Lydie Salveyre pentru că este limba cu care ea a  crescut.

Verbs describe us
0

2 thoughts on “„Să nu plângi”, de Lydie Salvayre, confesiunea unei mame-adolescente din timpul de războiului

  1. Invitanta prezentare a acestui roman care ofera si o noua cunoastere a scriitoarei Salvayre ,si care pare scrisa cu mult curaj si fara limite ideologice in a denunta crimele facute de nationalistii spanioli sub acoperirea bisericii catolice in perioada interbelica,in 1936.Interesanta este si marturia Dnului Reichmann care citind cartea si in limba franceza a gasit si o dimensiune spirituala .Chestie de traducere sau interpretare pura a dansului?Deci sa citim si sa ne imbogatim este chemarea pentru toti!

    P.S Din filmuletul video lipseste audio pentru Jurnalistul Niculescu

Scrie ce simți