Domnul Victor Rebengiuc: Fiecare rol pe care l-am jucat a fost un prilej de învățătură pentru mine.

Într-o după-amiază senină și sensibilă de toamnă, la Cinema Studio Horia Bernea de la Muzeul Țăranului Român, avea loc a treia zi din prima ediție a festivalului FanMovie, inițiativă a clubului de carte FANBOOK, care este format din copii și adolescenți. Prima proiecție din ultima zi a festivalului FanMovie a fost filmul Moromeții în regia lui Stere Gulea. După terminarea proiecției,invitații-surpriză au fost domnul Victor Rebengiuc și Angelo Mitchievici.  Mi-a făcut o mare plăcere și o deosebită onoare să pot asista la discuția dintre dumnealor și prichindeii simpatici și isteți. 

Angelo Mitchievici a vorbit despre romanul Moromeții: „Aș spune doar câteva lucruri punctate despre roman. Unul este legat de timp și nu este vorba doar de timp în roman, ci de timpul lumii țărănești așa cum este ea înțeleasă. Este o frază importantă la începutul romanului care spune că timpul era blând și avea răbdare cu oamenii, iar fraza cu care se încheie e celebră deja: Timpul nu mai avea răbdare. Este foarte interesant lucrul acesta pentru că dacă citim toate romanele de până la Moromeții observăm că ele au o perfectă circularitate. Timpul nu numai că are răbdare, dar te întorci din același loc din care ai pornit. Circularitatea aceasta este perfect țărănească pentru că este una care se abstrage timpului. Există repetiția bună a timpului. Totul este previzibil. Moartea este un dezechilibru, care trebuie reparat. Circularitatea este perfectă atunci când apare pedeapsa răzbunarea, se încheie ciclul. Elementul intruziv este istoria care intervine în lumea satului și o dezechilibrează.”

Adolescenții care au luat parte la vizionarea filmului Moromeții au avut frumoasa ocazie de a-i adresa întrebări domnului Victor Rebengiuc, care este Ilie Moromete în filmul regizat de Stere Gulea.

Există vreun personaj dintr-o carte pe care v-ați fi dorit să-l interpretați, dar nu ați avut ocazia încă?
Victor Rebengiuc: „Nu am avut niciodată roluri visate. Mi s-a întâmplat de multe ori să citesc romane și să spun că mi-ar plăcea să joc rolul acesta. Moromeții pe care l-am citit când a apărut mi-a plăcut la culme, dar niciodată nu m-am văzut în personaj. Niciodată nu mi-am închipuit că aș fi putut să-l joc pe Ilie Moromete. El era țăran, eu nu știam cum arată un sat, pentru că toată viața mea am trăit la București și nu am avut bunici la țară, dar îmi plăcea personajul. Am observat că actorii care au în general roluri visate atunci când izbutesc să joace acel rol, eșuează. Este o cădere, cum se numește în teatru.”
Cum era percepută profesia dvs. de actor după ce ați terminat facultatea în anul 1956?
Victor Rebengiuc: „Era percepută foarte bine, pentru că terminau exact atâția actori de câți era nevoie. Era un institut de teatru în București și un institut de teatru în limba maghiară în Târgu-Mureș. Aceste institute acopereau necesarul de actori pentru teatrele din țară. Terminai institutul erai repartizat undeva la un teatru din țară în provincie pentru că trebuia să faci 3 ani de stagiu în provincie și abia după asta căpătai dreptul de a te înscrie la unul dintre examenele pentru ocuparea posturilor vacante din București.”
În ce moment al vieții ați ales să urmați cariera artistică?
Victor Rebengiuc: „Într-un moment absolut întâmplător, nu am fost crescut în ideea de a urma o astfel de carieră și nici mie nu mi se părea că meseria de actor poate să constituie o carieră pentru mine. Întâmplător un coleg la școală mi-a spus într-una din pauze că voi juca într-o piesă de-ale sale pe care o montează el aici în școală, o piesă pentru amatori. Și am jucat în piesa aceea și apoi am mai jucat în altele. Am mers așa din piesă în piesă pe la atenee populare, erau pe vremuri în fiecare sector din București și acolo se petreceau lucruri culturale. Era o secțiune de teatru, de cor, de dansuri populare. Și în loc să bat mingea pe maidan cum făceau colegii mei, ceea ce-mi plăcea și mie să fac, am fost cucerit de teatru. Și am mers din ateneu popular în ateneu popular și am jucat teatru, dar fără să am în cap ideea că mă voi face actor. Era modul meu de a petrece timpul liber, până când directorul școlii mi-a spus că ar trebui să dau la teatru. Și atunci mi-a intrat și mie ideea asta în cap și am zis că ar trebui să încerc.”

În stagiunea 2015-2016, pe domnul Victor Rebengiuc îl putem vedea în spectacolele   „Marmură”, „Rața Sălbatică”, „Căsătoria”, „Unchiul Vania” de la Teatrul Bulandra Sala Liviu Ciulei și „Ivanov” la Sala Toma Caragiu a aceluiași teatru. De asemenea, domnul Victor Rebengiuc poate fi văzut și la Teatrul Național București în spectacolul „Toți fiii mei”.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți