București. Viitorul în trecut – gânduri după conferință

Dacă trecutul este un fundament a ceea ce suntem azi, aici și acum, atunci viitorul este o semănătură a prezentului ajutată de trecut și probabil că roata timpului nu va fi niciodată în favoarea noastră, dacă nu îi înțelegem mecanismul. Când timpul este aliatul tău, atunci parcă planetele se aliniază în favoarea ta și totul decurge bine și util, dar când uiți de timp, încercând să-i diminuezi valoarea prin comprimarea sa într-o clepsidră pe care uiți să o întorci, atunci timpul devine dușmanul tău, cu care nu poți să te războiești pentru că vei pierde negreșit. Așadar, ne place sau nu, fiecare din noi e făcut din trecut, prezent și viitor.

De când eram mică îmi plăcea să-mi imaginez ce voi face peste 10-20 de ani, când voi fi ajuns adultă și voi avea acces la tot ce nu aveam voie când eram copil. Lumea adulților era pentru mine o cutie fermecată și inaccesibilă a cărei cheie îmi era tot timpul ascunsă. Așa am descoperit filmele anilor 1930 cu Judy Garland, muzica lui Elvis Presley și tot ce-mi plăcea să fac era să desenez, să cânt și să scriu în limba engleză ceea ce vreau să fac odată ce voi ajunge la vârsta aceea, atât de îndepărtată. Între a fi și a avea am ales a face, iar faptul că  adultă fiind acum am posibilitatea de a-mi îndeplini visele din copilărie, probabil înseamnă că asta trebuia să fac dintotdeauna, dar nu am găsit mijloacele potrivite până acum. Tot în anii copilăriei am compilat o expresie stepping back into the future, pe care am descoperit-o ulterior ca fiind parte din vocabularul uzual al englezilor. Așadar, trecutul și viitorul fac din noi un uragan de trăiri, percepții, vise și acțiuni, iar noi tot ce putem face este să le transformăm în prezent.

Am avut bucuria de a asista la prima conferință din cea de-a treia etapă a proiectului București 2021, etapa Imaginării orașului,  care ne invită să explorăm imaginația strămoșilor noștri, locuitori ai Bucureștiului, să răscolim arhivele pentru a vedea cum credeau ei că va arăta Bucureștiul în care trăim noi astăzi, idee propusă de scriitoarea Svetlana Cârstean. Conferința a fost susținută de Alina Pavelescu, director-adjunct al Arhivelor Naționale ale României.

Svetlana Cârstean: “Mereu oamenii și-au imaginat despre ei înșiși, despre locul în care trăiesc, ne-am gândit să recuperăm imaginația celor care au fost înaintea noastră. Imaginația e într-un flux continuu. I-am propus Alinei Pavelescu să răscolească arhivele tocmai în ideea de a recupera felul în care cei dinaintea noastră și-au imaginat orașul ca să putem să vedem și noi ce-a rămas și ce rămâne în general din ceea ce ne imaginăm. Să vedem cum se petrece și efemeritatea imaginației în sine.”
Alina Pavelescu: “La început părea o contradicție în termeni să cauți viitorul în arhive. Prima soluție la care m-am dus cu gândul a fost aceea de a căuta prin literatura SF care în România are o tradiție cel puțin în perioada interbelică. Căutând în arhive mi-am dat seama de două chestiuni: prima este faptul că prezentul pe care îl trăim noi astăzi a fost viitorul altora, și în a doua este legată de relația dintre prezent, trecut și viitor. Datorită acestei cercetări, mi-am dat seama că viitorul este o funcție a prezentului și a viitorului. Noi ne imaginăm viitorul în funcție de experiențele noastre din prezent. Acest mod de a ne reprezenta identitatea noastră prezentă și modul nostru de viață este la rândul lui prelucrat, cumva sintetizat din proiecția pe care noi o avem asupra trecutului. Există această legătură continuă. Viitorul se află în germene și în trecut și în prezent. E o idee bună să cauți viitorul inclusiv în arhive, dar cel mai important până la urmă este să-l cauți în oamenii unei societăți la un moment dat. Nu trebuie să faci eforturi prea mari ca să fii vizionar. E suficient să-ți dai seama cum își reprezintă oamenii aceia viața lor, identitatea lor culturală și cum se reprezintă pe ei înșiși ca să-ți dai seama ce fel de viitor își pregătesc până la urmă, nu doar visează la acesta.”

Verbs describe us
0

Leave a Reply