Înainte de spectacol la Odeon și de ce vreau să revin la “Eu. O casă de păpuși”

11425180_1627397210830383_8611931412021496972_nDupă mine, Teatrul Odeon este de departe cel mai frumos și primitor teatru din București, dacă ar fi să mă raportez la spațiu în sine. Este suficient de mare încât să nu te pierzi în el și suficient de mic încât să te simți confortabil ca la tine acasă. Teatrul Odeon e ca o casă vie a emoției, care se reinventează cu fiecare spectacol pe care îl văd acolo. Pe scările cele mici care duc spre subsolul teatrului, adică spre Sala Studio, cu fiecare treaptă, mă apropiam tot mai mult de lumea pregătită special pentru cei privilegiați și doritori să facă parte din ea. Mă simt foarte norocoasă când merg la un spectacol de teatru și îmi prețuiesc tot mai mult însemnătatea cuvântului acum. Tot ce e bun și ne trebuie ni se întâmplă acum.

Un spectacol e ca o păpădie a cărei frumusețe variază de la privitor la privitor. Unii vin la teatru aduși cu forța, nici nu știu la ce vin și abia așteaptă să plece la bere apoi. Alții, din sfera theaterholics  – dependenții incurabili de teatru, încearcă să nu lipsească din magia unei seri la un spectacol de teatru, care ia naștere special pentru ei, cei avizi de a fi transportați în altă realitate sau de a fi împinși tot mai mult în profunzimea sufletelor lor.

Dacă am pierdut o premieră de teatru, simt în adâncul sufletului ca și când aș fi ratat o experiență de viață. Pentru că teatrul este viața – acum o ai, în secunda doi trece un camion peste tine și zbori în ceruri. Cam așa mă face să mă simt finalul unui spectacol. De aceasta dată nu am putut să trec prin experiența finalului de teatru pentru că aveam filmare la British Book Club.  M-am bucurat că am întâlnit-o pe Cristina Modreanu la intrarea în teatru. Vedeți care este legătura dumneaei cu acest proiect aici.

Scriu de 45 de minute și n-am spus nimic de premiera vizionată – am văzut 45 de minute din Eu. O casă de păpuși de Henrik Ibsen în regia lui Carmen Lidia Vidu la Teatrul Odeon. Nu sunt în măsură să scriu despre spectacol acum, pentru că tot timpul am stat ca pe ace ca să nu întârzii la British Council. Vă spun doar atât – am văzut femei care își ștergeau lacrimile din ochi, o actriță care juca în spectacolul de la Sala Mare a coborât în pauza dintre scene ca să vadă premiera, tânăra soprană Cătălina Antal are o mască gigantică asemeni unui bostan pe întreg capul și chiar și așa cântă în triluri înfiorător de frumoase, iar actrița Aura Călărașu, pe care am văzut-o în filmul Marilena de la P7 la TIFF 2006,  este soția Nora care încearcă să le asigure bunăstarea și fericirea tuturor din jurul său, mai puțin sieși. Nu știu pe câți dintre voi vă interesează scenografia unui spectacol, dar chiar și așa, pe aceasta nu aveți cum să n-o observați întrucât are ceva cu totul special. Descoperiți voi ce.

Îmi doresc să revin la spectacol și să vă împărtășesc emoțiile complete pe care mi le-a trezit. Așadar, să revenim cu sufletul deschis la teatru! El ne va primi întotdeauna cu ușile deschise și energii noi. Dacă și tu vrei să vii, îți poți lua bilet chiar de pe site-ul Teatrului Odeon.

 

Verbs describe us
0

One thought on “Înainte de spectacol la Odeon și de ce vreau să revin la “Eu. O casă de păpuși”

Leave a Reply