Marcela Motoc: Animăluțele mi-au adus bucurie.

Collages2
Un suflet de om bun, cred eu, se cunoaște după suflețele necuvântătoare pe care le-a salvat și de care are grijă. Iar această observație a mea nu este una generală, ci este foarte specifică, întrucât ea se adresează unei categorii aparte de oameni, care pe lângă meseriile lor, care îi solicită în totalitate, trup și suflet, și-au făcut un loc în viața și inima lor pentru micii blănoși și mustăcioși.

Despre cățelul Roger și motanul Minou, am fost foarte încântată să vorbesc cu actrița Marcela Motoc, pe care o vedem în spectacolele Omul cel bun din Seciuan de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, și Peretele de la Teatrul Metropolis.
Tu ai salvat 2 animăluțe de când te-ai întors în țară.
Marcela Motoc: Când m-am întors în țară mi-am zis că nu mai vreau animale, nu vreau nici măcar plante pe care să trebuiască să le ud, pentru că nu vreau să depind de nimic. Sunt un om liber și vreau să rămân așa. Lucrurile s-au schimbat în ziua în care un cățeluș mic se tot perinda prin fața porții mele. L-am văzut de câteva ori, i-am dat de mâncare și la un moment dat am deschis poarta și i-am zis: “Bine, intră. Și de atunci a rămas în curte. În altă zi, pe gard am descoperit o pisică mică cu ochii verzi, care mieuna de mama focului, nu putea să se dea jos de acolo, fiind mult prea mică. După 5 zile în care am hrănit-o într-un colț al gardului, a căzut la mine în curte. Așa că am zis: “Bine, poftim, rămâi dacă îți dorești.” Și uite așa m-am pricopsit cu Roger, cățelul și cu Minou, motanul.
De ce le-ai ales aceste nume animăluțelor?
Marcela Motoc: Roger vine de la Roger Federer și Minou este apelativul în franceză pentru pisici. Sunt amândoi băieți și se împacă excelent. E distracția vecinilor atunci când se joacă pe alee. Cățelul e o idee mai mare decât pisica.
Ce au adăugat aceste două animăluțe în viața ta?
Marcela Motoc: Animăluțele mi-au adus bucurie. Nu știu cum ai putea să nu iubești animalele. Acum ele sunt parte din casă, parte din viața mea, parte din ce mi se întâmplă. Uite că în pofida animăluțelor, tot liberă mă simt.
Ce spectacol crezi că le-ar plăcea să vadă cu tine?
Marcela Motoc: Peretele! Când repetam pentru spectacol, Minou m-a auzit și s-a înfoiat imediat și a zbughit-o pe ușița lui de pisică afară. De câte ori e muzica tare, iese afară, e deranjat. Cred că are auzul foarte sensibil.

Sunt curioasă cum reacționează o pisică franceză la minou-minou…
Marcela Motoc: Nu reacționează. Știi de câte ori le-am strigat? Nu reacționează nici la pis-pis, că le-am strigat și pe românește.

Unde le-ai întâlnit pisici în Franța?
Marcela Motoc: Nu pe stradă. Exclus. Prin casele prietenilor. Din păcate, nu am avut cu aceeași comunicare pe care o am cu pisicile din România.

Care a fost prima experiență cu un animal de care ai avut grijă?
Marcela Motoc: Prima experiență a fost un cocoș, pe care l-am crescut de mic-mic. Îl chema Coco. Era puiuțul acela mic și galben. L-am crescut într-o cutie. Eu îi dădeam să mănânce. Mă întorceam de la grădiniță și-l luam pe Coco la joacă. Și a crescut. Stătea în fundul curții unde nu putea să intre nimeni pentru că sărea să te ciupească. Într-o zi Coco a dispărut, așa mi-au spus părinții mei. Și acum îmi plac puii de găină.

Și apoi ce animale au mai urmat?
Marcela Motoc: Atunci când m-am mutat aici în casă, în 1998, am avut primul cățel pe care mi l-a adus o prietenă de pe lângă blocul ei, spunându-mi că e amărâtă și că o bate toată lumea. Și al doilea cățel a venit într-o noapte printr-o altă prietenă care mi l-a depus pe prag. Adică, am deschis ușa dimineața și am văzut o pătură în care am văzut că mișcă ceva. Am zis: Aoleu! Sper că nu-i copil! Dând pătura la o parte am văzut un cățel cu bilet cu tot. L-a găsit pe stradă călcat de mașină. L-am dus împreună la Facultatea de Medicină Veterinară, unde a fost operat. În 1998 avea 5 ani și a trăit până în 2009.

Ce ai recomanda să salvăm, să adoptăm sau să cumpărăm animale?
Marcela Motoc: Să adoptăm, adică să salvăm. Sigur că ți se rupe sufletul când îi vezi și pe aceia de vânzare, dar nu aș da bani pe un animal, pentru că sunt atâtea animale abandonate pe stradă, care au nevoie de ajutor.

Ce presupune grija unui cățel, a unei pisici?
Marcela Motoc: Depinde unde stai. Dacă stai la bloc, clar presupune un stil de viață și o rigurozitate. Cățelul trebuie scos afară. Aici am noroc, cățelul meu stă afară și e liber. Mă ocup de el cu mâncare și cu controlul medical la veterinar. Am sterilizat și pisica și cățelul, pentru că nu mi-aș asuma răspunderea unui harem de pisici sau haite de câini.

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply