Maia Morgenstern: Suntem actori, suntem vii și nu suntem înțepeniți într-o formă.

E dimineață și ploaia, uneori, stă în calea sincronizării pașilor noștri cu ora exactă a întâlnirii noastre, la care cel mai important prim lucru este să nu întârzii. Distanța de la un teatru la altul pare uriașă și minutele se sparg odată cu stropii de ploaie pe asfalt. Ajung pe treptele teatrului, îmi șterg pantofii de noroi cu un șervețel umed și dau fuga la casa de bilete să o anunț pe doamna de acolo, că am cea mai importantă întâlnire profesională din scurta mea viață. Dar oare va înțelege? Pentru dânsa este la ordinea zilei să o vadă pe doamna Maia Morgenstern în teatrul în care lucrează, e coadă la interviuri (exact ca în Tangoul final). Din labirintul de uși și holuri pe care îl parcurg, sunt îndrumată către o ușă dintre care apare un chip superb, fără pic de machiaj, cu multă lumină și voioșie – doamna Maia Morgenstern!

În București avem parte de o piață bogată în festivaluri de teatru.

Slavă Domnului! Într-un festival se întâmplă un lucru minunat, faptul că se adună trupe din toată ţara într-un singur oraş. Este foarte important ca evenimentele teatrale să se desfăşoare cât mai mult. Un festival e un prilej de a ne cunoaşte unul pe celălalt, de a ne deschite unul faţă de celălalt.

În 2014, aţi participat cu spectacolul Mecanica inimii în Festivalul Undercloud, pe care l-aţi jucat la Sala de cinema, Studio Horia Bernea, în loc de Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra. S-a simţit foarte tare schimbarea spaţiului de joc, de decor?

Sigur că s-a simţit foarte tare şi cred că asta e o provocare. Se foloseşte foarte mult ideea de provocare în ultimul timp. Dar suntem actori şi suntem vii, vreau să sper. Nu suntem înţepeniţi într-o formă.Decorul trebuie să înlesnească actul artistic pentru actori, pentru sensul spectacolului, nu să fie o frână. E un subiect sensibil. Nu ar trebui să facem acele compromisuri, ce duc în derizoriu, ce alterează, ce degradează sensul estetic al spectacolului. Fără îndoială, aici intervine şi conştiinţa regizorului, a scenografului, a creatorilor spectacolului pentru a păstra esenţa, înţelesul, sensul, fiorul, misterul, inefabilul, ţinta precisă, mesajul artistic. Toate acestea trebuie să existe. Şi atunci, da, ne adaptăm, atunci când ni se îngăduie.

Tot la Teatrul Bulandra v-am văzut în Maitreyi, tot un text dramatizat de regizoarea Chris Simion. Ce părere aveţi despre textele dramatizate de Chris Simion?

Literatura face parte din universul în care Chris Simion funcţionează. Este universul ce îi e drag. Se apropie de o operă literară, pătrunde în universul acela, e inspirată şi atunci o esenţializează, păstrându-i pilonii. Chris Simion se îndrăgosteşte de o operă literară şi atunci dramatizarea ei este expresia acelui univers literar, care se structurează într-un spectacol de teatru. Asta se întâmplă cu dramatizările regizoarei Chris Simion, după părerea mea.

Aţi lucrat mai bine cu femeile sau cu bărbaţii-regizor?

Am lucrat bine şi am lucrat anevoios cu regizori şi femei, şi bărbaţi, şi doamne, şi domni, şi tineri, şi în vârstă. Uneori există o comunicare perfectă, alteori comunicarea e mai anevoioasă, dar nu depinde de sex.

Ce alt lucru vă mai doriţi de la colaboratorii dumneavoastră regizori, în afară de comunicare?

Un singur lucru îmi doresc – tot ceea ce pot să le dăruiesc. Investesc foarte multă încredere în fiecare proiect cu care pornesc la drum. Sunt gata să primesc orice.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți