Ancorați în trecut, încrezători în viitor, la Hanul Gabroveni se clădește prezentul

Iată că mă plimbam pe străzile Centrului Vechi cu gândul la multitudinea de activități pe care le-aș putea face la Londra, trec pe la Lupoaică și văd la începutul străzii Lipscani sclipind în soare, o clădire înaltă cu geamuri transparente, dar și din cărămidă roșie. Din cărămidă roșie era și căminul în care am stat la școala de vară  din Londra. Așa că mica mea amărăciune se transformă într-un interes acerb de a descoperi un loc nou, ce-mi poate fi benefic și căruia îi pot fi utilă la rândul meu. Intru și începe dezbaterea “Demolăm pentru a construi?”  moderată de jurnalistul Matei Martin, ai cărui invitați sunt sociologul Liviu Chelcea și scriitorul Philip O’Ceallaigh.

Liviu Chelcea, sociolog: “Am înțeles de la oamenii care se pricep la legislație că legislația de patrimoniu e în regulă, că e făcută după legislația de patrimoniu din Italia. Italia, știm că și-a salvat orașele de patrimoniu, de aceea arată atât de spectaculos. La noi problema e într-adevăr corupția și faptul că legea patrimoniului nu se aplică. Mai este o problemă legată nu de stat, ci de agenții pieței, pentru că ei contribuie la fel de activ și de culpabil la distrugerea orașului. Efectul și responsabilitatea sunt în multe părți. O parte la la proprietari. Am înțeles de la urbaniști că e de 3 ori mai scump să restaurezi o casă în loc să o faci de la 0. E partea de corupție pentru felurile de aurtorizații de construcție care se dau. Orașul este și un fapt economic, dincolo de faptul identitar, și de o tradiție mai profundă și de o expresie a puterii politice.”


Philip O’Ceallaigh, scriitor: “Bucureștiul este un oraș eclectic în sens de stil, nu este ca în Viena sau în Berlin în care vezi o stradă și o recunoști ca fiind de acolo. Bucureștiul este mereu un amestec de stiluri. S-a construit un turn de sticlă lângă Biserica Sf. Iosif, de exemplu. Niciodată nu cred că a fost respectată ideea de distanță dintre clădiri. Aici clădirile sunt foarte înghesuite și puse în unghiuri ciudate, una față de alta. Acesta este stilul orașului și nu trebuie să ne pară rău că e așa. Totuși, dacă ne uităm la poze cu orașul nu numai din perioada interbelică și în perioada comunistă, anii 50 și 60, ce se vede e o impresie de spațiu și relativ liniște, care nu poate fi reprodusă în totalitate, pentru că acum avem mașini. Am pierdut foarte mult că am lăsat mașinile să stăpânească orașul. Pasivitatea bucureștenilor este o problemă politică. Oamenii și-au dat seama în ultimii 3-4 ani că ideea de protest contează și că se poate.”

Aflat în public, Edmond Niculușcă, ARCEN: “Oamenii trebuie să fie seduși de poveștile orașului București ca să conștientizeze importanța protejării memoriei Capitalei, patrimoniului construit și imaterial. Bucureștiul nu are o strategie coerentă pentru ceea ce înseamnă revitalizarea unor zone istorice. Suntem o mână de oameni care iubim din ce în ce mai mult orașul București și implicăm în salvarea memoriei lui, dar pe de altă parte sunt încă mulți care îl sapă prin spate. Avem nevoie de mai multe spații culturale. Bucureștiul candidează la titlul de capitală culturală.”

Până în luna octombrie la Hanul Gabroveni se organizează o serie de dezbateri, conferințe și performance-uri cu intrare gratuite în cadrul proiectului București Memoria | Explorarea | Imaginarea Orașului, al cărui curator este Svetlana Cârstean.

Verbs describe us
0

Leave a Reply