Cinci ore cu Mario, după 4 vizionări

Cinci ore cu Mario este un roman de Miguel Delibes (17 octombrie 1920 -12 martie 2010) ce a fost publicat în anul 1966 și a fost inclusă între cele 100 cele mai bune opere ale secolului XX de către ziarul spaniol El Mundo. În noiembrie 1979 romanul a fost dramatizat într-un spectacol de teatru în Spania.
Florina Gleznea și Mariana Cămărășan au adaptat romanul lui Miguel Delibes într-un spectacol emoționant, care în aprilie împlinește un an de la prima reprezentație.
Florina Gleznea este Carmen, soția îndurerată de moartea soțului ei Mario, o femeie dedicată vieții de familie, cu 5 copii, care încearcă să înțeleagă relația sa cu bărbatul cu care s-a căsătorit din convigerea necesității, dragoste din milă.
Un spectacol într-un singur personaj e mai mult decât un act artistic e o demonstație de talent, siguranță și forță cu fiecare reprezentație. Probabil unul dintre cele mai solicitante roluri pentru actori sunt acelea în care ei sunt singuri în scenă, și singurul lor mijloc de expresie este cuvântul, mișcarea, uneori muzica și alte inserții regizorale. Dar poate acele roluri singuratice sunt și cele care îi determină într-un fel să dea tot ce-i mai bun din ei pentru a capta atenția prin povestea personajului fiecărui spectator în parte. Grea meserie, meseria de actor, mai ales pentru cei care o iau în serios și își dau ani din viață pe scenă pentru noi, spectatorii.
Prin naturalețe, credibilitate și familiaritate, Florina Gleznea, interpreta lui Carmen, soția văduvă a lui Mario, creează emoție cu fiecare stare și situație pe care o povestește și o retrăiește. Având încheiată o etapă din viața sa, Carmen simte nevoia să reflecteze la viață în funcție de oamenii pe care i-a cunoscut, de familie, de politică și societate. Are mustrări de conștiință, dar cele mai multe mustrări le are față de soțul decedat pentru care are toate sentimentele bune și rele. Ca majoritatea oamenilor, regretă ce nu a făcut, iar poveștile cu bucurie și cu nostalgie, apar una după alta, în timp ce proaspăta văduvă gospodărește prin casă. Trăim alături de ea în acele momente de grea încercare și parcă am vrea să o ajutăm cumva. Dar cum putem face acest lucru? Spectacolul se termină, vin aplauzele și apoi ce? Cum reușeșc actorii să încarce energetic după fiecare reprezentație ale unui spectacol în care sunt doar ei rămâne un mister total pentru mine. Am văzut Cinci ore cu Mario de 4 ori în perioade diferite: la MȚR, la Palatul Suțu, la unteatru, spațiul în care a fost construit.
Cinci ore cu Mario de Miguel Delibes cu Florina Gleznea, în regia Marianei Cămărășan, e un spectacol greu și frumos pentru cel care participă cu inima la el și ocupă un scăunel sau o pernuță de la unteatru, un loc mic și primitor, destinat parcă apropierii dintre spectatori și spectacole.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți