Privilegiul de a fi la teatru. Despre “Nebun din dragoste” cu Diana Cavallioti

“Viața nu este cea pe care ai trăit-o, ci cea pe care ți-o amintești și cum ți-o amintești spre a o povesti.” (Nebun din dragoste, Sam Shepard)

Cum poți să scrii despre un spectacol detașat de povestea sa? Cum poți să lași niște cuvinte permanente asupra muncii în pemanentă schimbare a unor oameni? Și mai ales, ce îți motivează gândurile să se transforme în cuvinte după vizionarea unui spectacol?
Eu personal, mă simt datoare față de un spectacol care mă emoționează și mă îngrozește tot mai mult faptul că teatrul este ca un foc de care beneficiază nu întotdeauna tocmai cei care îl apreciază… De pildă, mi se pare o infinită mostă de nesimțire ca tu să ai telefonul pornit și ca actorii să trebuiască să se oprească din joc din cauza ta.
De ce ne afectează atât de tare lucrurile negative create de ceilalți? Pentru că viața unui om se derulează sub ochii mei și ai tuturo timp de o oră și jumătate. Pentru că un spectacol, nu e doar acum când vin eu să-l văd, el se joacă de zeci de ori pe an. Pentru că un actor își dă fiecare bucățică din el pe scenă și nu știu niciodată cu ce rămâne de fapt din meseria asta. Pentru că nu înțeleg cum poate cineva să se spargă în bucăți cu fiecare rol interpretat ca mai apoi să se adune pentru a ieși la aplauze și după aceea să pășească în viața din afara teatrului. Câte vieți trăiește un actor? Dar un spectacol? Cu cât apar întrebările, cu atât dispar stereoptipiile.

Nebun din dragoste, piesă de Sam Shepard, regizată de Claudiu Goga, este un spectacol care îți resetează preconcepțiile referitoare la relațiile interumane. Probabil cel mai bun rol al Dianei Cavallioti, văzut de mine, May încearcă să facă față situațiilor în care este pusă de către persoana la care ține cel mai mult pe lume. Când spun cel mai bun rol al Dianei, mă refer la faptul că forța interpretării sale m-a izbitit de toate pragurile conștientului și m-a transportat pe un tărâm necunoscut. Când vi s-a întâmplat ultima oară să vă teleportați printr-un spectacol?
Din caietul program luat de la Sala Atelier  a Teatrului Național București, citez:
Gavril Pătru: “Întoarcerile se vor fi oprit atunci când unul dintre cei doi va fi plecat într-o altă dimensiune, deși îmi place să cred că ea îl va aștepta și că el o va căuta…”
Diana Cavallioti: “Iluzia unei noi vieți o ține pe May la suprafață. dar hăul pe marginea căruia se agață este foarte adânc și e foarte subțire. Nu se știe când un pas greșit va schimba ceva, cumva, cândva.”
Mihai Călin: “Să alegi tu însuți e mai provocator, iar realitatea din capul meu poate fi mai importantă decât realitatea obiectivă.”
Claudiu Goga: “Adevărul și minciuna devin pentru protagoniști niște forme ambigue, volatile și perfect interschimbabile care se umplu sau nu de conținut în funcție de cine și mai ales cum sunt prezentate lucrurile.”
Melodia de la finalul spectacolul îi aparține lui Jo Stafford, născută pe 12 noiembrie, în timp ce autorul, Sam Shepard este născut pe 5 noiembrie, asta înseamnă că scorpionii fac casă bună în teatru.

Verbs describe us
0

Leave a Reply