În călătorie cu Chris Simion printr-o carte

Poate e o coincidență sau nu, dar ultima lansare la care am fost la Cărturești a fost cea a lui Pascal Bruckner, despre care tocmai am aflat că are program de scris la birou. De unde știu? De la lansarea celei mai noi cărți ale regizoarei și scriitoarei Chris Simion, care preț de un ceas a vorbit zecilor de oameni interesați de ultima sa apariție literară. De aceea e bine să mergem la lansările de carte, aflăm lucruri noi și utile despre oamenii pe care îi admirăm sau putem descoperi oameni care pot deveni admirații în viitorul apropiat prin munca lor.

Pe 1 martie 2015 la Librăria Cărturești, mai specific în curtea de la Cafe Verona, a fost lansarea cărții 40 de zile de Chris Simion, cea de-a IX-a carte a autoarei, apărută la Editura Trei. Astăzi a început turneul de promovare al cărții care va dura 40 de zile urmând ca pe 9 aprilie să ne întâlnim din nou la Librăria Cărturești din strada Pictor Arthur Verona nr 13-15. 

Pentru cei care nu au putut fi prezenți la lansarea din București, Chris Simion vine în orașul vostru: Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Suceava, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Deva, Reșița, Turnu Severin, Ploiești, Constanța, Brașov, Tg. Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Galați, Tulcea, Călărași, Pitești, Mangalia, Giurgiu, Făgăraș, Bușteni, Craiova, Alexandria, Buzău, Slobozia, Câmpina, Predeal, Sinaia, Târgoviște.

Chris Simion: Pentru mine nu există experiențe bune sau experiențe rele, există doar experiențe. Am avut șansa ca jumătate din viața mea să fie petrecută în Maramureș, un spațiu unde valorile sunt foarte adânc înfipte în oameni. Valorile mele din copilărie sunt valorile mele de astăzi: adevăr, sinceritate, onestitate, frumos. Toate greșelile pe care le-am făcut până acum în existența mea au fost praguri care să mă ajute să mă îndrept într-acolo și să-mi mențin aceste valori pe care le-am dobândit. Abia în momentul în care ne pierdem suntem în punctul în care să știm exact de ce avem nevoie, de ceea ce am avut, de ceea ce n-am avut niciodată, și atunci suntem datori să căutăm.

Așadar, citiți cu bucuria de a vă descoperi pe voi înșivă în creația literară a lui Chris Simion!

Verbs describe us
0

Leave a Reply