Confesiune – spectacolele proaste nu există pentru mine

Dacă pe unii îi deranjează criticile negative, pe alții îi deranjează cele pozitive. Am trăit s-o simt și pe asta pe propria piele, dar nu mă deranjează, atât timp cât îmi pot exprima liber entuziasmul față de munca unor oameni, care își dau sănătatea, talentul și forța pe scenă pentru a dezgheța niște minți și inimi într-o sală în care se tușește, se strănută, se deschid sticle de suc, se mănâncă bomboane, luminează și sună telefoanele ca la poștă.

Numărul de spectacole proaste pe care le-am văzut detronează cu mult numărul celor frumoase, care mi-au atins cu ceva sufletul, așa că prefer să le dau prioritate celor din această a doua categorie, prin ceea ce aleg să împărtășesc aici cu voi.

Timpul aleargă într-un singur sens irecuperabil și în afara faptului că l-am pierdut la un spectacol care face de rușine arta teatrală, prin opțiunea de a scrie despre acea inutilitate scenică aș face un deserviciu tuturor celor implicați în acel proiect, inclusiv spectatorilor (nu puțini sunt cei care și-au stricat relația cu teatrul din cauza unei reprezentații nereușite). Dacă aș opta să-mi consum timpul și a doua oară cu un spectacol prost, aș pune în umbră spectacolele realmente memorabile pentru mine pe care în ani de zile ajung să le văd și de 10 ori, pentru că încă mai am lucruri de descoperit la ele.

Și da sunt subiectivă, dar vreau să-mi spuneți un lucru – nu toți oamenii sunt? Cred că obiectivismul este o calitate care le aparține judecătorilor și doctorilor, dar și aceea sunt oameni și nu roboți, mașini programate, care să fie mereu codate după legi și norme.

Există legi în teatru? Pentru mine, cea a bunului simț – dacă nu mă simt bine la un spectacol, și simt că mi-am pierdut 2 ore din viață, acest lucru nu cred că este necesar să-l știți și voi, pentru că nu vă ajută la nimic. Poate doar să vă amuze, dar adevăratele lucruri amuzante nu implică și elementele negative.

Un spectacol de teatru înseamnă un efort de neimaginat pentru niște oameni, un efort pe care eu, traducător autorizat engleză-spaniolă,  nu-l pot depune, pentru că nu m-am pregătit pentru asta. Și nici nu am studiat teatrologia ca să fiu îndreptățită să emit o opinie avizată. Mai presus de toate la un spectacol le respect munca  actorilor, indiferent dacă m-a emoționat sau nu prestația lor, indiferent dacă am avut parte de un concept regizoral sau nu. De cele mai multe ori am parte de batjocură regizorală – am senzația că unii regizori au fantezii sinistre cu chinuirea actorilor care culminează cu chinuirea spectatorilor  și care apoi conduc la golirea în masă a sălilor de spectacole. O întrebare pentru acești domnii regizori – de ce fac spectacole – pentru artă, pentru actori,pentru public sau pentru ei?

În concluzie, relația mea cu teatrul, entuziasmul și respectul față de munca oamenilor implicați în acest domeniu, rămân indiferent de direcția pe care mi-o propune un spectacol, și găsesc mereu motive să-mi placă, să nu simt că mi-am pierdut timpul într-un loc, mai ales la teatru, care îmi este un fel de casă de ceva ani încoace. Dar știți cum e, în casă te mai cerți, te mai împaci. Momentan eu și teatrul trăim într-o armonie fluctuantă.

Verbs describe us
0

5 thoughts on “Confesiune – spectacolele proaste nu există pentru mine

  1. Si eu ma intrebam zilele astea daca e bine sau nu sa scrii despre un spectacol care nu ti-a placut, care nu ti-a provocat nimic, care…. Adevarul e ca nu stiu daca e in masura mea sa zic ca a fost bun sau rau. E cumva vorba de perceptie, de felul in care simti si de momentul in care te prinde un anume spectacol. Da, si eu simt ca as face rau pentru ca ma gandesc la munca ce sta in spate. Faptul ca eu nu am inteles de ce sau cum a ales sa puna in scena o anumita piesa un regizor tine si de cunostintele despre teatru, arta acumulate de mine pana la acel moment. Pana la urma tine de mine. Cred ca as putea vorbi despre ceea ce simt in urma unui spectacol dar nu cred ca as putea face referire la felul in care joaca un anumit actor sau asupra regiei. Cred ca despre felul in care simtim avem dreptul sa vorbim sau ar trebui sa avem curaj sa o facem. Intotdeauna cineva nu va intelege, sau va suferi asa cum si poate eu sufar ca nu inteleg un spectacol.

  2. De multe ori am pus intrebarea asta la diversele conferinte blogosferice. Unii sustin ca e mai bine sa scrii de rau, ca reclama e tot reclama (controversa poate atrage), altii spun ca decat sa dai cu pietre, mai bine te abtii.

    Ca sa-ti dau un exemplu din prima categorie, Fifty Shades of Grey are un mega-succes, iar fiecare articol negativ scris despre el convinge alti oameni sa mearga sa-l vada.

    1. Emil, comparația ta este greșită și inutilă: nu poți alătura un film și un spectacol din simplul motiv pentru care un film îl vezi oriunde oricând și la cinema și la tine acasă și peste 100 de ani, pe când un spectacol nu-l programezi cum dorești tu, niște oameni depind de tine, spectatorul, realmente, dacă tu le apreciezi sau nu munca, iar această apreciere definește durata spectacolului 1 stagiune sau 10 stagiuni, dar nu 100 de ani și nu la tine acasă. Un spectacol se joacă de 3 ori pe zi, iar un film rulează de 6 ori dacă vrea cinema-ul. Așadar, este total aberant ce ai spus. 🙂

      1. Si la filme e la fel. In Romania cel putin. Conteaza daca ruleaza o saptamana sau 6 saptamani in cinematografe. Ca tu il vezi piratat acasa e altceva, dar distribuitorul vrea ca el sa ruleze LA CINEMA cat mai mult 🙂

        1. NU ai cum să compari un film cu un spectacol care este munca unei echipe LIVE, seară de seară, de 3 ori pe zi. Emil, de ce nu înțelegi?

Leave a Reply