Deviații din cotidian

El – Te-am omorât și totuși trăiești în mintea mea. Acum că nu mai avem ce proiecte construi, purtăm conversații amuzante despre animale și bunici, și apoi mă transform în bărbatul pe care doar tu l-ai văzut în mine. Înainte mă căutam în alți oameni, acum te caut doar pe tine, cea pe care am omorât-o de frică să nu mă înșele, de frică să nu mă înșel.

Ea – Te-ai înșelat de fiecare dată când te-ai îndoit de tine. De fiecare dată ai căutat confirmarea celor din jur, un fel de salvare a orgoliului tău nemărginit. Te-ai obișnuit să fii cel salvat, nu iubit. Oare ai fost pe deplin iubit vreodată?

El- Depinde de cine vrea să mă iubească. Trebuie să-și dorească mult de tot.

Ea – Și el?

El – El va încerca să primească iubirea.

Ea – Dar oare va ști s-o dăruiască?

El – Va încerca.

Ea – Viața nu este suma încercărilor noastre, ci numărul reușitelor noastre de a face inimi să vibreze, de a uni lumi contrastante.

El-  Poate viața nu e ce vrem noi să fie.

Ea – Dar o putem face ce vrem noi.

El – O facem  până ne face ea pe noi. Povestea ta care era?

Ea – Întotdeauna am vrut să știu ce simte un bărbat altfel.

El – Ce simte când?

Ea – Ce simte în general. Cum se raportează la lumea aceasta. Știu cum se raportează lumea la el din păcate.

El – Ți-au plăcut mereu  bărbații inaccesibili?

Ea – Îmi păreau imposibil de atins cu orice aș fi făcut, drept urmare ar fi fost singurele ființe care m-ar fi acceptat așa cum sunt fără să-mi fi cerut nimic în schimb.

El- Credeam că pentru tine viața este un business permanent.

Ea- Mi-a spus cineva odată că exteriorul nu există în momentul în care iei decizii pentru interiorul tău.

El-Mă întreb ce înțelegi tu din mine. Eu nu înțeleg nimic din tine. Sau te înțeleg prea bine. Tu îmi iubești răutatea nu bunătatea.

Ea – Ce pot să fac să nu te mai iubesc?

El- Să uiți de ceea ce simți și să te concentrezi pe ceea ce faci. Deseori cred că sunt femeie.

Ea – Și eu cred că ești femeie, altfel nu te-aș fi apropiat atât de sufletul meu.

El- Și totuși sunt bărbat…

Ea – Deghizat într-un hoț de inimi! Pe toți îi cucerești indiferent de gen.  Te-am purtat în suflet până am simțit că mă sufoci. Ți-ai dorit vreodată să nu mai fiu în capul tău?

El – Mi-am dorit să fii în mașina mea rablagită numită inimă, dar credeam că o să mă respingi și am  preferat să te arunc la gunoiul amintirilor.

Ea- N-ai învățat nici acum să trăiești în prezent.

El – Trăiesc unde mă simt eu bine.

Verbs describe us
0

Leave a Reply