Vegetarian în România, tigru în Alaska

La 14 ani am luat hotărârea de a exclude cele 2 feluri de carne pe care consumam din alimentație şi am aflat pe pielea mea că să fii vegetarian în România la începutul anilor 2000 era un subiect la fel de tabu cum este azi să fii gay, de exemplu.Fullscreen capture 11012015 083316-003

În România nu se poate vorbi despre nimic diferit fără să se facă mişto sau să se adreseze întrebări de genul:

Ce mânănci, dacă nu mănânci carne?

Orice în afară de carne.

Cum rezişti fără carne?

Mult mai bine ca tine.

Ştii că animalele tot sunt omorâte, chiar şi aşa?

Dacă eşti vegetarian, nu salvezi animalele de la măcelărie, doar promovezi  un stil de viaţă sănătos, care să nu implice sânge şi suferinţă. Este alegerea mea proprie ce regim alimentar adopt, o alegere cu care am mers braţ la braţ la fiecare masă, petrecere, ieşire la restaurant, bal etc, unde nu ştiu cum, dar faptul că sunt vegetariană era primul lucru care se afla despre mine şi era cel puţin amuzant cum aceleaşi întrebări îmi erau adresate în continuu de alţi oameni.

Anul următor m-am dus în Elveţia unde am avut plăcuta surpriză să găsesc în orice local de mâncare meniuri vegetariene, inclusiv la Mc Donalds. După 12 ani în România, tot nu avem meniu vegetarian la Mc. Dar mutându-mă la Bucureşti mă bucur că în ultimii 2 ani a crescut în popularitate conceptul de raw-vegan, ba chiar avem avem restaurante: SatyaBio-fresh, Omra. Foarte multe localuri au şi meniuri variate fără carne.

Aş vrea să nu se meargă atât de mult pe latura spirituală a unui stil de viaţă, pentru că nu există o sectă a vegetarienilor, deşi am fost acuzată de multe ori că fac parte din ea. Să nu consumi carne e o alegere personală care nu are nevoie de explicaţii, deşi ele cumva sunt mereu necesare ca să se verifice faptul că  nu eşti complet de pe altă planetă.  Adevărul este că România este altă planetă în multe domenii şi să-ţi fie ruşine de ceea ce eşti în propria ta ţară este un semnal de alarmă pentru gradul de civilizaţie la care nu am ajuns.

Verbs describe us
0

2 thoughts on “Vegetarian în România, tigru în Alaska

  1. Iti respect stilul de viata, iti respect alegerea atat timp cat tu mi-o respecti pe-a mea.

    In general nu am nimic cu vegetarienii, s-ar putea sa ma uit mai mirat la ei, dar nu in sens negativ. Ma enerveaza, insa, vegetarienii care ma considera pe mine criminal. Da, faptul ca mananc carne, ca sunt OMnivor (adica mananc si carne, dar si fructe, legume si ierburi), ma face criminal.

    Si, fara sa inteleg de ce, vegetarienii sunt cam agresivi. Nu e cazul tau, e prima oara cand aflu asta despre tine (e drept, nu ne-am intersectat la vreo petrecere sau ceva), dar in general orice vegetarian din preajma mea a incercat, macar o data, sa ma convinga sa devin si eu. Si atunci chiar fac urat!

Scrie ce simți