Să faci bine pentru ceilalți, neținând cont de tine

Din seria spectacole-obsesii, țin să împărtășesc câteva picături din unul dintre cele mai vândute spectacole de la Teatrul Bulandra, care se joacă la Sala Toma Caragiu.
După a cincea vizionare a spectacolului Omul cel bun din Seciuan în regia lui Andrei Șerban, un spectacol trist cu muzică veselă, descopăr lucruri noi prin energia pe care actorii implicați în proiect o emană pe scenă. La final mă simt de parcă mi-ar fi injectat cu toții elixirul forței supreme. Este un spectacol care îi captivează până și pe scepticii aduși cu de-a sila în sală, pe cei a căror dorință către teatru este râsul, buna dispoziție, lucrurile facile de care pot face haz. Asemenea elemente le regăsim găsim în spectacolul elitist al domnului Andrei Șerban, care deși este stabilit în Statele Unite din anii ’70, nu a pierdut contactul cu actualitatea românească și nici nu a făcut din textul scris de Brecht o montare americană la micul teatru bucureștean. Capacitatea umană de a lucra cu ce ai în momentul de față este o caracteristică rară ce trebuie remarcată și prețuită cu fiecare împrejurare.

Revenind la spectacol, la energia pe care mi-o oferă de fiecare dată când părăsesc sala, energie care mă urmărește mult timp și care îmi confirmă că actoria este una dintre cele mai grele meserii din lume. Deși regia e baza, actorul este cel care duce spectacolul ani la rând și suportă publicul și criticile, de aceea ei merită respectul nostru mai presus de orice.

Povestea spectacolului poate fi povestea fiecăruia din noi. Ce înseamnă să faci bine? Să te dărui constant celuilalt și să uiți de tine? Ce înseamnă să faci rău? Să trăiești pe cont propriu? Valorile de azi sunt amestecate și noțiunile de bine și rău devin tot mai ambigue. Drept este că în societatea zilelor noastre sensurile cuvintelor se schimbă în funcție de nevoile individuale ale fiecărui om pe care îl întâlnim, așa că binele și răul variază și se pierd în lumini difuze ca fiecare om care a fost o flacără la început în viața noastră. De fapt flacăra eram noi. Nimeni nu simte în locul nostru, nimeni nu muncește în locul nostru, nimeni nu face ceea ce doar noi putem să facem, și ce e mai trist șI îmbucurător, nimeni nu trăiește și nici nu moare în locul nostru. Atunci eu de ce trebuie să trăiesc pentru celălalt? Răspuns: pentru că eu altă rațiune de a fi nu am găsit.

Verbs describe us
0