Audiobook-ul, experiența completă a unei lecturi

Înrudite cu teatrul radiofonic, audiobook-urile oferă consumatorului de cultură accesul la două lumi – cea a autorului, al universului pe care îl descrie acesta și interpretarea acestui univers de către vocea unui actor de teatru, care este pe rând povestitor, personaj și care împreună cu povestea și gândul ascultătorului creează imagini, trăiri și noi idei.

Într-o seară de ianuarie,  la Librăria Humanitas de la Cișmigiu a avut loc lansarea audiobookurilor înregistrate de Marius Manole de-a lungul anilor la  Editura Humanitas Multimedia. La eveniment au luat cuvântul Lidia Bodea, Cezar Paul Bădescu, Marius Manole și Gabriel Liiceanu.

Lidia Bodea a spus că nu este deloc ușor să emiți o opinie despre audiobookuri, cărțile rostite, dat fiind că acestea însumează mai multe elemente – teatrale și literare. Așadar , opinia trebuie să fie deopotrivă referitoare la aceste două mari domenii care se regăsesc prin ascultarea unui audiobook.

Spre suprinderea personală, românii sunt încă la începutul relației lor cu audiobookurile – se află în faza de descoperire al acestui nou obicei de cultivare mentală și îmbogățire sufletească.

Lidia Bodea: “Audiobook-ul sau cartea rostită trebuie ajutat să intre în lume.Cine se declară un mare cititor fără să asculte audiobook-uri minte și se minte.”

Cezar Paul Bădescu este de părere că audiobookurile înseamnă o infuzie de literatură către public, iar  dacă fiecare om ar avea câte un audiobook în mașină poate că traficul s-ar mai calma puțin.

Despre vocea pe care avem prilejul să o ascultăm pe cele 6 materiale editate de Humanitas Multimedia, Cezar Paul Bădescu spune că “Marius Manole este un actor proteic, care nu are o singură voce, care nu se joacă tot timpul pe el, prin aceste materiale audio dovedește că este un actor extraordinar și admirabil.”

Marius Manole a expus două dintre motivele pentru care oamenii cumpără audiobookuri: lipsa de timp pentru o lectură clasică sau admirația profundă față de un actor, poate trecut la cele veșnice, de care ne e dor și pe care îl putem asculta doar pe un asfel de material imprimat audio.

Actorul a oferit și o idee editurii: “Cred că ar fi interesant de făcut un sondaj să vedem ce voci și ce cărți își doresc oamenii să asculte, pentru că așa ne vom da seama cum putem merge spre public. Fiecare carte scrisă de un autor bun îți dă un ton și un ritm al lecturii.“

De la domnul Gabriel Liiceanu am aflat că Editura Humanitas alături de editura Casa Radio sunt singurii producători de audiobookuri și că “acest fenomen fascinant se va dezvolta numai dacă vor apărea cât mai multe edituri care să producă audiobookuri.”

În videoul de mai jos, pe care am avut onoarea de a-l realiza cu prilejule evenimentului, puteți afla mai multe lucruri despre cărțile rostite chiar de la personalitățile mai sus menționate.

La Editura Humanitas Multimedia, Marius Manole a înregistrat următoarele audiobookuri: Intimitate de Hanif Kureishi, Scrisoare către tata de Franz Kafka, Pușca de vânătoare de Yasushi Inoue, Cuponul fals de Lev Tolstoi, Privightoarea și trandafirul de Oscar Wilde, Leac de criză de I.L. Caragiale.

Intimitate de Hanif Kureishi – http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/intimitate

Scrisoare către tata de Franz Kafkahttp://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/scrisoare-către-tata

Pușca de vânătoare de Yasushi Inoue –http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/puşca-de-vânătoare-0

Cuponul fals de Lev Tolstoy –http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/cuponul-fals

Privightoarea și trandafirul de Oscar Wildehttp://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/privighetoarea-și-trandafirul

Leac de criză de I. L. Caragialehttp://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/leac-de-criză

 

Verbs describe us
0